ANM a emis, luni, noi avertizări de vremea rea, în vigoare până marţi. 20 de judeţe vor intra sub cod portocaliu de ploi torenţiale şi vijelii. Bucureştiul este sub cod galben de furtună până marţi la ora 10.00.
O avertizare cod galben în vigoare de luni ora 10.00 până marţi ora 10.00 anunţă în cea mai mare parte a ţării perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, grindină şi vijelii.
Cantităţile de apă vor depăşi 20…25 l/mp şi pe arii restrânse 40…50 l/mp.
Codul galben vizează judeţele Maramureş, Suceava, Bistriţa-Năsăud, Neamţ, Harghita, Mureş, Covasna, Prahova, Bacău, Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Tulcea, Ialomiţa, Constanţa, Ilfov, şi Călăraşi.
Luni la ora 13.00 intră în vigoare o alertă cod portocaliu care va expira marţi la ora 3.00 şi anunţă cantităţi de apă însemnate şi intensificări puternice ale vântului.
În după-amiaza zilei de luni (15 iunie) şi în prima parte a nopţii de luni spre marţi (15/16 iunie), în Oltenia, Banat, Crişana şi local în Transilvania şi Muntenia vor fi perioade cu averse torenţiale şi se vor acumula cantităţi de apă de peste 40 l/mp şi pe arii restrânse 50…80 l/mp. Vor fi intensificări ale vântului, cu rafale de peste 70…80 km/h, frecvente descărcări electrice şi grindină.
Codul portocaliu vizează judeţele Satu Mare, Sălaj, Braşov, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Dolj, Mehedinţi, Gorj, Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Timiş, Caraş Severin, Hunedoara , Giurgiu, Teleorman şi Olt.
ANM a făcut un anunț special pentru zona Capitalei privitor la starea vremii zilele astea. Meteorologii de serviciu avertizează că urmează ploi puternice, însoțite de descărcări electrice și vijelii până marți, 16 iunie.
Astfel, Capitala se va afla până marţi dimineaţa sub Cod galben de averse, descărcări electrice şi vijelii!